Plecat în vară de la Steaua, Florin Gardoș a făcut o radiografie din exterior a evenimentelor petrecute la fosta echipă. Fundașul lui Southampton e sigur că, dacă nu se vor face investiții serioase în transferuri, roș-albaștrii au șanse minime să se califice în grupele Ligii.
De la înălțimea locului trei ocupat cu Southampton, Gardoș a rămas același tip modest, dar care este capabil să spună lucrurilor pe nume și să facă o analiză extrem de pertinentă. Intrat în direct la Dolce Sport, apărătorul a discutat despre situația de la Steaua, despre venirea lui Tamaș în Ghencea, dar și de posibila plecare a lui Keșeru.
„Tamaș e un jucător foarte bun. Eu îl știu de la echipa națională și cred că este un transfer foarte bun. Nu va avea probleme de acomodare cu vestiarul, pentru că este un băiat extraordinar. Este de văzut cum va fi primit de suporteri.
Keșeru va fi o pierdere dacă va pleca. E un jucător de valoare și Steaua are nevoie de el.
Steaua trebuie să mai facă transferuri dacă vrea să joace în Champions League, trebuie să se întărească. Cu Szukala, Sânmărtean și Keșeru a ratat calificarea în Ligă și primăvara europeană. În Liga 1 nu va avea probleme și va câștiga campionatul„, a explicat Florin Gardoș, la la DolceSport.
În absența lui Alderweireld (accidentat), Gardoș a devenit o prezență constantă în prima echipă a lui Southampton, marea surpriză a sezonului în Anglia și poate chiar în Europa. Transferurile lui Lallana, Lovren, Shaw, Lambert și accidentarea de lungă durată a lui Jay Rodriguez nu și-au pus amprenta deloc pe jocul „sfinților”, care continuă să uimească.
Ultimul episod s-a consumat ieri, când au învins, scor 2-1, pe terenul lui Newcastle. Cu o evoluție de ansamblu bună, Gardoș a greșit la golul „coțofenelor”, lucru pe care, franc, l-a admis.
„La faza golului a fost o neînțelegere între mine și portar, o lipsă de comunicare. Portarul nu a strigat că iese și totul s-a întâmplat foarte repede, dar este bine că am câștigat. Suntem pe un loc bun în Premier League. Nimeni nu se aștepta să fim pe locul trei, mai ales că au plecat mulți jucători.
Eu am o relație foarte bună cu Ronald Koeman și cu ceilalți jucători. La început, când încă nu jucam și nu eram pregătit 100%, am avut o discuție cu cineva din conducere. Mi-a spus că nu vor să mă forțeze și să am răbdare„, a mai spus Gardoș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER